Tabara Detox

Am participat zilele trecute la prima ediţie a taberei de detoxifiere Master Detox România. Timp de o săptămână, alături de oameni minunaţi ne-am îndepărtat de haosul urban, în paradis şi am pornit pe drumul schimbării în cea mai bună variantă a noastră. Ne-am curăţat corpul, mintea şi sufletul de “pete” şi am făcut loc pentru sănătate şi bunăstare.
Am aflat de această tabără într-o după-amiază, de la un prieten din cămin, care mi-a dat o carte de vizită. După multe ezitări, am sunat la numărul respectiv şi am stabilit o întâlnire cu Cătălin. Pasiunea lui pentru ceea ce face s-a aliniat cu dorinţa mea de a-mi depaşi limitele şi astfel am dat startul acestei colaborări.
Consider prima ediţie a taberei o reuşită! Un prim pas spre o viaţă mai bună! Mă bucur că împreună cu echipa am reuşit să trezim emoţii puternice, profunde care ne vor ţine pe acest drum, care nu este întotdeauna drept. Calea spre schimbare nu este una uşoară, dar este un drum absolut necesar. Când lucrurile din viaţa noastră nu ne convin, tindem să aşteptăm zile mai bune sau să ne plângem de situaţie. Să fugim de munca necesară, de responsabilitate.
Pierduţi uneori în treburile zilnice uităm să ne gândim la noi, la sănătate, fericire, visuri. Aici, mi-am regăsit liniştea interioară. Pe această cale va doresc tuturor zile extraordinare, perseverenţă şi o viaţă cât mai sănătoasă!

“Cât de plictisitor este să zăboveşti, să te arăţi sfârşit,
Să rugineşti nelustruit, să nu străluceşti de atâta folosire!…
Ceea ce suntem, suntem; una şi aceeaşi trăire în inimile eroice,
Slăbit de timp şi soartă, dar puternic prin voinţă,
Să doreşti, să cauţi, să gaseşti şi să nu renunţi.”
-Alfred, Lord Tennyson, fragment din “Ulysses”